Exclusiv // Sunt sateliții următoarele ținte în războiul din Ucraina? Expert: “Teoretic există tehnologii, dar nu au fost folosite pentru scoaterea din funcțiune a sateliților statelor inamice”
Asistăm în aceste zile la primul război în care imaginile transmise prin sateliți comerciali joacă un rol crucial în furnizarea de informații în timp real despre acumularea forțelor, dimensiunea atacurilor asupra obiectivelor civile sau evoluția fluxurilor de refugiați.
Cum schimbă războiul folosirea sateliților comerciali
În imaginea de mai jos este surprins bombardamentul forțelor ruse asupra depozitului de combustibil de la baza aeriană Vasilkyv, atac ce a rezultat într-un incendiu masiv pe 26 februarie.
Recentul contraatac al trupelor ucrainiene asupra aeroportului din Kherson, unde ar fi fost distruse mai multe elicoptere, poate fi analizat în următoarele imagini.
Mai jos, se vede cum trupele ucrainene au inundat o zonă întinsă situată la nord de Kiev, pentru a bloca avansul trupelor ruse.
Alte imagini surprind dimensiunea atrocităților comise de armata rusă asupra orașului Mariupol, confruntat de aproape două săptămâni cu bombardamente continue care au pus la pământ clădirile civile.
Aceste imagini de înaltă rezoluție au fost realizate prin intermediul sateliților și nu sunt rezultatul unor operațiuni sofisticate de spionaj al unui serviciu secret. Ele nu sunt documente clasificate, ci provin de la companii private care dețin flote de sateliți ce supraveghează zone întinse de pe Terra.
În cazul conflictului din Ucraina ele permit o documentare în timp real a războiului, grație revoluției tehnologice din ultimii ani care a permis producția unor sateliți mai mici și mai puțin costisitori.
Cu mult timp înainte ca puterea de la Kremlin să decidă invazia, compania MAXAR Technologies a publicat imagini cu acumularea trupelor la granițele Ucrainei.
Periodic, sateliții comerciali au surprins locațiile unde armata rusă și-a instalat bazele, dimensiunea forțelor și tipul de armament ce ar putea fi folosit în cazul unui atac. Aceste imagini nu au fost ținute la secret, ci au fost distribuite în mod deschis publicului larg prin intermediul rețelelor de socializare, fapt ce a permis conștientizarea pe scară largă a pericolului unei invazii ruse cu mult timp înainte ca ea să se producă.
Accesul companiilor private la acest tip de tehnologie și folosirea ei în contextul unor conflicte militare nasc o serie de întrebări. Sateliții care furnizează informații în timp real despre mișcările tactice ale trupelor pot deveni ținte pentru părțile implicate în conflict? Există în acest moment tehnologia necesară care să scoată din joc acești sateliți? Ar putea duce la escaladarea conflictului situații în care sateliții deținuți de o companie occidentală ar fi doborâți?
Ce spun experții despre folosirea sateliților comerciali
Colonelul în rezervă Ion Petrescu, expert și analist militar, a explicat, contactat de B1TV.RO că astfel de sateliți pot deveni ținte, în special pentru armata rusă. Potrivit acestuia, un semnal în acest sens a fost dat deja de către oficialii de la Kremlin prin poziționarea față de rețeaua de sateliți Starlink a lui Elon Musk care furnizează internet Ucrainei.
Expertul militar mai precizează că Rusia deține în acest moment tehnologia necesară pentru a scoate din joc acești sateliți. Chiar Elon Musk a recunoscut că semnalele sistemului Starlink au fost blocate.
În același timp șeful agenției spațiale ruse, Dmitri Rogozin, a declarat că „oprirea sateliților oricărei țări este de fapt o cauză de război”.
În această privință, colonelul Ion Petrescu consideră că potențiale atacuri asupra sateliților comerciali ar fi considerate daune colaterale, fără a duce la o implicare a statelor NATO în acest conflict.
Potrivit acestuia, NATO a trasat deja o linie roșie care separă sprijinul oferit în prezent Ucrainei de către statele occidentale, de o intervenție directă în conflict. Această linie roșie este reprezentată de atacarea oricărui stat membru NATO, chiar și accidental, de către trupele ruse.
Pe de altă parte, Claudiu Tănăselia, fondator al portalului parsec.ro și co-fondator al Romanian Interplanetary Society, a precizat pentru B1TV.RO că agențiile guvernamentale americane au sateliți cu performanțe superioare sateliților comerciali civili.
În ceea ce privește posibilitatea de distrugere a sateliților de către o parte implicată în conflict, acesta a precizat că o astfel de tehnologie, deși există, nu a fost folosită până acum:
“Teoretic există aceste tehnologii, dar nu au fost folosite până acum pentru scoaterea din funcțiune a sateliților statelor inamice; SUA, China, India și Rusia au efectuat teste pe sateliți proprii care implicau distrugerea sateliților folosind rachete balistice; există și tehnologii prin care un satelit se poate cupla cu un alt satelit, pentru a-i modifica orbita (SUA, China)”, a precizat pentru B1TV.RO Claudiu Tănăselia.