EXCLUSIV: Există riscul ca cetățenii români care intră în Bulgaria să fie plasați în carantină? Răspunsul Guvernului de la Sofia pentru B1.RO
EXCLUSIV // Bulgaria nu are în vedere, deocamdată, introducerea de restricții de călătorie pentru cetățenii români, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus, se arată într-un răspuns al Guvernului bulgar pentru B1.RO.
Deși tot mai multe state au luat decizia de a impune restricții, după ce numărul de cazuri de coronavirus din România a crescut de la o zi la alta, Ministerul Sănătății din Bulgaria nu intenționează, deocamdată, să schimbe procedura de intrare în țară pentru cetățenii români.
“În prezent, Ministerul Sănătății nu intenționează să schimbe procedura de trecere a frontierei și condițiile de ședere pentru cetățenii români. În conformitate cu ordinele ministrului Sănătății din Bulgaria, care sunt în prezent în vigoare, cetățenii români sunt liberi să intre în Bulgaria și nu fac obiectul plasării în carantină. Autoritățile naționale bulgare de sănătate monitorizează zilnic amploarea cazurilor de COVID-19 în statele membre ale UE și sunt gata să ia măsuri în cazul în care situația se va schimba”, este mesajul transmis de Guvernul bulgar pentru B1.RO.
Lista țărilor care au impus restricții pentru români
Amintim faptul că Guvernul maghiara luat deciziasă treacă România “în zona galbenă” de risc, în contextul pandemiei de coronavirus, alături de alte state precum Marea Britanie, Portugalia, Suedia, Serbia și Bulgaria. Prin urmare, românii care intră înUngariavor trebui să stea în carantină, pe care o vor putea părăsi abia atunci când vor avea două rezultate negative la teste pentru coronavirus efectuate la interval de 48 de ore.
Ungaria se alătură altor state care au lut deja decizia de a introduce noi restricții de circulație pentru cetățenii din România.
Astfel de măsuri restrictive au fost luate de Norvegia, Finlanda și Malta, în timp ce Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia le cer românilor să stea în izolare sau carantină. Danemarca pune condiția ca românii să aibă o rezervare de cel puțin șase zile de cazare. Totodată, Austria a luat decizia de a impune carantina de 14 zile pentru românii care nu pot face dovada printr-un certificat medical că nu sunt infectați cu noul coronavirus.
Bilanțul cazurilor deCOVID-19în România
România a înregistrat, sâmbătă,cel mai grav bilanțzilnic al infectărilor cu noulcoronavirus. 698 de noi îmbolnăviri au fost raportate atunci de Grupul de Comunicare Strategică, din 14.610 teste efectuate.
Potrivit datelor transmiseduminicăde autorități, în 24 de ore au fost confirmate, 456 de cazuri noi deCOVID-19, ducând bilanțul total al îmbolnăvirilor confirmate la 32.535, la 847.586 de teste prelucrate la nivel național. Din numărul de persoane confirmate cu infecție cucoronavirus,23.387 au fost externate -dintre care 21.545 vindecateși 1.842 asimptomatice, externatela 10 zile după depistare -1.884 au murit, iar alte 243 sunt internate în secțiile de terapie intensivă din țară.