Treptat, energia verde prinde din ce în ce mai mult teren, spre deosebire de energia convențională. Protejarea planetei și costurile mai mici pe termen lung sunt argumentele pro-schimbare.
Energia regenerabilă se referă la forme de energie produse prin intermediul unor procese naturale, precum lumina soarelui, vântul, apele curgătoare. În acest context, vorbim despre cele mai populare:energia solară, energia eoliană și energia apei (hidraulică, a mareelor și energia potențială osmotică). De asemenea, există și energia geotermică și de biomasă.
În acest moment, România se află în graficul Uniunii Europene cu privire la dezvoltarea energiei verzi: „Conform celor mai recente date EUROSTAT, în anul 2018, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie în România a fost de 23.87%”, a transmis Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pentru B1.ro.
Pentru România, obiectivul de dezvoltare a energiei regenerabile este 30,7% pentru următorii 10 ani.
„Conform Regulamentului (UE) 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice, fiecare stat membru trebuie să transmită Comisiei Europene Planul National Integrat în domeniul Energiei și Schimbarilor Climatice (PNIESC) pentru perioada 2021-2030. PNIESC stabilește obiective și măsuri în sectorul energiei și schimbărilor climatice, printre care și contribuția de energie din surse regenerabile, pe care România a stabilit-o la 30.7% din consumul final brut de energie în 2030.
De asemenea, România a stabilit o traiectorie orientativă a ponderii energiei din surse regenerabile de 25.2% in 2022, 26.9% în 2025 și 28.4% în 2027. La acest moment, proiectul de PNIESC a fost pus în consultare publică”, a mai punctat Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pentru B1.ro.
Potrivit datelor comunicate de Minister, România este cu un pas înainte, din acest punct de vedere.
„Conform datelor EUROSTAT din 2018, la nivelul Uniunii Europene, ponderea energiei din surse regenerabile a fost de 17.98% în consumul final brut de energie. Astfel, România are aproximativ 6% de energie din surse regenerabile peste media Uniunii Europene”, a declarat sursa citată pentru B1.ro.