EXCLUSIV // Cât de mare este riscul de infectare la școală și de ce „fruntașii” la numărul de cazuri sunt aceleași județe. Dr. Virgil Musta: „Aici este cheia”
Noul an școlar se confruntă cu o situație fără precedent. În contextul COVID-19, copiiivor merge la școală în condiții speciale impuse de autorități, iar alții vor urma cursurile online. De-a lungul ultimelor săptămâni s-a discutat mult despre eficiența și necesitatea măsurilor anti-COVID, iar printre motivele invocate se numără riscul la care copiii se expun deja în spații publice aglomerate.
Față de școli, plajele, piețele, zonele cu terase și petrecerile privateprezintă un risc epidemiologic mai ridicat în opinia lui Virgil Musta, medic al Spitalului„Victor Babeș” din Timișoara.
„Eu cred că riscul de contaminare este mai mic în școală, față de activitățile în care se aglomerează cu oameni, precum nunți, botezuri, întâlnirea cultelor religioaseși așa mai departe. Singurul amănunt de care ar trebui să se țină cont este acela că în școală, copiii pot face forme ușoare sau inaparente, ceea ce face foarte dificil de identificat copilul pozitiv”, a declarat Virgil Musta pentru B1.ro.
Virgil Musta, despre județele cu cele mai multe cazuri noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore: „Eu cred că se respectă mai puțin cele trei reguli de bază”
De luni de zile, potrivit raportului zilnic transmis de către Grupul de Comunicare Strategică, aproximativ aceleașijudețe se mențin în topul infectărilor, la nivel național: Prahova, Bihor, Iași, Argeș, Bacău, Brașov, pe lângă București. În aceste condiții, apare întrebarea dacă cifrele sunt determinate de un număr mult mai ridicat de teste efectuate. Virgil Musta crede că este mai degrabă vorba despre conduita care caracterizează fiecare comunitate, cu privire la măsurile de prevenție.
„Eu cred că se respectă mai puțin cele trei reguli de bază. Aici este cheia. Acolo unde se respectă regulile de bază, numărul de infectări este mai mic. Acolo unde nu se respectă și se fac adunări de oameni care reprezintă risc major de focar de infecție, numărul de cazuri este mai mare”, a declarat medicul pentru B1.ro.