Ample proteste și mișcări de stradă violente au avut loc în 2016, când Donald Trump a devenit președinte al Statelor Unite ale Americii, după ce a învins-o pe Hillary Clinton. Povestea s-ar putea repeta și în 2020, însă la un nivel mult mai ridicat, crede politologul Sebastian Fitzek.
Tensiunile dintre cele două tabere din SUA în contextul alegerilor, coroborate cumișcarea „Black Lives Matter” și criza COVID, ar putea determina mișcări violente de stradă în noiembrie, care ar putea naște chiar un război civil. În opinia politologului Sebastian Fitzek, profesor universitar la SNSPA – Facultatea de Comunicare și Relații Publice, mitingurile violente vor avea loc indiferent de cine va câștiga alegerile.
„America este clar, divizată în două. Din punctul meu de vedere, jocurile sunt cam făcute. Sunt foarte puține procente, 2-3, care pot fi volatile, deși nici acelea nu sunt într-o sigură decizie. În opinia mea, cărțile sunt deja făcute și Trump are șanse foarte mari să repete istoria.
Ceea ce va fi mai greu se va întâmpla după. În cazul în care câștigă Trump, nici pe departe democrații nu se vor împăca cu ideea și se vor genera proteste, dezordine și multe evenimente fără precedent, într-un lung șir de violențe, probabil mai rele față de cele de acum 4 ani. Vorbim despre grupuri militariste, organizate, ceea ce începe să semene cu un teatru de război civil. În ciuda semnalelor îngrijorătoare pe care le vedem în presă, eu sper ca acestscenariu să nu se întâmple.
Nici în cazul unei victorii a lui Biden, lucrurile nu se vor liniști. Nici pe departe! În ambele cazuri vor apărea violențe. Adevărata întrebare este ‘cum va gestiona viitorul președinte un popor divizat de ură și neînțelegere?'”, a declarat Sebastian Fitzek pentru B1.ro.
Tensiunile care vor exploda după alegeri sunt imposibil de evitat, crede Sebastian Fitzek. Rămâne însă de văzut cum va gestiona câștigătorul mișcările de stradă.
„Trump este genul de om care nu este nici politician, nici diplomat, este mai degrabă managerul Americii, cel care nu prea știe să facă compromisuri. Să nu uităm că principalul rol al unui președinte este să detensioneze un conflict. La acest capitol, Trump nu stă bine și cu siguranță vor urma alte greșeli, în sensul că va încerca să intre cu forța pentru a rezolva lucrurile. În America, forța nu este o soluție și nici Biden, care nu va putea să tempereze tensiunile. Dacă va câștiga Biden, majoritatea votanților pro-Trump, vor considera că alegerile au fost fraudate, generând același motiv de conflicte, războaie, nemulțumiri, multe evenimente ‘apocaliptice’.
Cert este că s-a intrat pe un făgaș asemenea unei forțe centrifuge cum este Gaura Neagră, care înghite tot și nimeni nu poate să mai scape”, a mai punctat profesorul universitar, pentru B1.ro.