EXCLSUIV // Eficiența testelor pentru noul coronavirus a devenit o urgență pentru lumea medicală, implicată în lupta cu noul coronavirus, mai ales în contextul în care numărul cazurilor a crescut în ultimele săptămâni, de la o zi la alta. Totodată, testarea pentru noul coronavirus aajuns în atenția publică în contextul restricțiilor de călătorie impuse turiștilor români de către state precum Grecia sau Cipru, care nu permit accesul celor care nu au efectuate teste pentru noul coronavirus.
În aceste condiții, mulți se întreabă care este cea mai eficientă și mai precisă metodă de testare pentru COVID-19. Românii ar trebui să știe faptul că există mai multe categorii de teste, în funcție de modul lor de acțiune:
Teste RT-PCR care pun în evidență materialul genetic al virusului SARS-CoV-2. Probele recoltate sunt exsudat nazofaringian și faringian, iar un rezultat pozitiv indică prezența în proba analizată a ARN-ului SARS-COV-2, fiind sugestiv pentru diagnosticul COVID-19.
O altă metodă de testare este cea a testelor rapide, bazate pe detecția de antigen, care pun în evidență prezența unor proteine din componența virusului SARS-CoV-2– antigene virale. Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă însă utilizarea acestor teste pentru diagnosticul pacienților din cauza lipsei dovezilor privind performanșa lor. O altă metodă rapidă este cea a testelor bazate pe detecția de anticorpi care pun în evidență anticorpii produși de corpul nostru ca răspuns la infecția COVID-19.
Contactat de B1.RO, expertul în politici de sănătate Vlad Mixich a precizat că marele dezavantaj al testelor rapide este lipsa de precizie a rezultatelor, motiv pentru care în spitale nu se folosesc, de obicei:
“Toate testele rapide sunt foarte imprecise. Pot da o rată de fals-negativ sau fals-pozitiv mare aceste testerapide care oferă imediat rezultatele.Acesta este marele dezavantaj. Din cauza aceasta în spitale se folosesc, de regulă, testele PCR”.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni că, în ultimele 24 de ore, au fost depistate cu coronavirus încă 823 de persoane, iar 19 pacienți cuCOVID-19au murit. Astfel, bilanțul epidemiei a ajuns la 54.009 de infectări și 2.432 decese. În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați în acest moment 419 de oameni.
Autoritățile mai anunță că 27.750 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.