Europol: Între 5.000 și 7.000 de europeni s-au antrenat în Siria și Irak. Unii s-au întors în Europa pentru a comite atacuri
Directorul Europol avertizează că între 5.000 și 7.000 de europeni s-au antrenat în Siria și Irak pentru a fi luptători, informează News Republic.
Rob Wainwright, directorul Europol, a susținut în cadrul unei conferințe că acești oameni reprezintă un mare pericol și că o parte dintre ei ”s-au întors în societatea europeană cu intenția sau chiar capacitatea de a organiza atacuri de tipul celor pe care le-am văzut”.
Ministrul de Interne italian, Angelino Alfano, a afirmat, la rândul său, că statele din Balcani pot fi ”noile rute pentru luptătorii străini” și pentru traficul de arme.
Wainright a susținut că lupta împotriva terorismului trebuie să presupună o cooperare mai strânsă între polițiști, schimbul de informații, un mai bun control asupra armelor de foc și monitorizarea modului în care rețelele teroriste se finanțează prin intermediul sistemului bancar.