European Voice: Titus Corlățean a fost neconvingător la Bruxelles. Viviane Reding are dubii că statul de drept este luat în serios în România
Chiar dacă premierul Ponta a mers la Bruxelles pentru a-i convinge pe liderii europeni de faptul că în România nu se întâmplă nimic periculos pentru democrație, presa străină are o altă părere despre reprezentația acestuia, dar mai ales a ministrului de Justiție, Titus Corlățean.
Astfel, European Voice scrie că Viviane Reding, comisarul european pentru Justiție, a avertizat miercuri, înainte de întâlnirea cu ministrul român al Justiției, Titus Corlățean, că este îngrijorată de situația din România.
De asemenea, ministrul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la „politizarea” raportului privind justiția și lupta anticorupție (MCV), însă Comisia nu are niciun dubiu că multe dintre măsurile luate de Guvern încalcă legile române și deci sunt relevante pentru raportul pe MCV.
„A fost o prezentare neconvingătoare a ministrului, iar Reding are dubii că statul de drept este luat în serios de autoritățile române”, a declarat un diplomat pentru European Voice.
De asemenea, jurnaliștii EV scriu și despre conflictul dintre Victor Ponta și Angela Merkel, care de asemenea a atras atenție asupra derapajelor politice din România, sugerând Uniunii Europene să ia măsuri.