Europarlamentarii PNL şi PMP fac parte oficial din Grupul PPE, constituit miercuri
Grupul PPE rămâne cel mai puternic grup din Parlamentul European cu 221 de europarlamentari care au fost confirmaţi, miercuri, în şedinţa constitutivă a grupului.
Printre aceștia se numără și cei şase reprezentanţi ai PNL şi doi ai PMP.
Europarlmentarul german Manfred Weber (CSU) a fost ales președinte al grupului PPE.
„Membrii Partidului Naţional Liberal şi cei ai Partidului Mişcarea Populară au fost acceptaţi cu unanimitate de către grupul PPE. Astfel, numărul membrilor Delegaţiei României a crescut la cincisprezece europarlamentari”, informează Parlamentul European.
„Mă bucur pentru colegii mei din România. Aş vrea să le spun că le mulţumesc pentru frumosul cadou primit în această dimineaţă (miercuri – n.r.). Forţele de centru-dreapta s-au unit în România. Cei şase noi deputaţi liberali care ne stau alături, împreună cu cei doi de la Partidul Mişcarea Populară fac parte dintr-o dreaptă unită. Ei s-au alăturat unei echipe închegate. Este într-adevăr un cadou frumos pentru un preşedinte care îşi încheie mandatul”, a declarat preşedintele PPE, Joseph Daul, care a deţinut până miercuri şi preşedinția grupului, relatează Mediafax.