Europa Centrală și de Est, în alertă din cauza atentatelor din Paris: Criza refugiaților ar fi strâns legată de actele teroriste

Europa Centrală și de Est, în alertă din cauza atentatelor din Paris: Criza refugiaților ar fi strâns legată de actele teroriste
Foto: evz.ro

Atentatele de vinerea trecută din Paris au dus la o situația tensionată a securității. Țările din Europa Centrală și de Est se împotrivesc refugiaților – prezența polițiștilor este în creștere pe străzi, iar verificările la granițe au fost întețite, consolidate.

În Polonia, noul guvern conservator consideră că, după atentatele din Paris, nu mai există înțelegere pentru acceptarea migranților.

De altfel, ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski, a sugerat refugiaților sirieni să se întoarcă în țara lor, subliniind că este inadmisibil ca soldații polonezi să plece în Siria pentru a lupta, în timp ce sirienii își beau liniștiți cafeaua prin Berlin, scrie dw.com.

Și fostul președinte Traian Băsescu are o poziție vehementă față de primirea refugiaților – el a pledat pentru ca poporul său să nu fie deschis către acceptarea cotelor unice.
Klaus Iohannis a criticat, la fel, sistemul de cote al UE, dar, în cele din urmă, a acceptat decizia.

Guvernul bulgar a răspuns atacului din Paris cu controale stricte la frontieră.

De la începutul acestei săptămâni, mai mult de 300 de imigranți au fost arestați.

Țările din Europa Centrală și de Est au acordat o atenție sporită discuțiilor de joi dintre cancelarul german Angela Merkel și premierul austriac Werner Faymann.

Ambii oficiali fac presiuni pentru aplicarea măsurilor UE în ceea ce privește oprirea refugiaților care ajung în Europa.

Cei doi susțin că terorismul și criza refugiaților sunt două concepte care nu trebuie amestecate și au făcut apel la comunitatea internațională pentru a rămâne unită împotriva luptei terorismului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`