Eugen Tomac (PMP): Pentru o reformă, avem nevoie de un audit în sistemul de sănătate și de depolitizare (VIDEO)

Eugen Tomac (PMP): Pentru o reformă, avem nevoie de un audit în sistemul de sănătate și de depolitizare (VIDEO)
Foto: Eugen Tomac / Facebook

Eugen Tomac, președintele PMP a ținut să facă o serie de precizări cu privire la sistemul de sănătate din Romînia, dar și o reformă ce s-ar putea implementa, într-o intervenșie telefonică pe B1 TV, în timpul emisiunii „Dosar de politician”:

„Noi avem în parlament o Lege a sănătății, pe care au elaborat-o cei mai buni specialiști, în managementul sănătății, profesori universitari. Am vrut să avem o asemenea discuție de foarte multe ori. La ora actuală este important să existe un consens pe telemele esențiale, dar un consens cinstit. (…)Noi am încercat să discutăm și cu PSD și cu celelalte partide, pentru că este extrem de important să reformăm sănătatea și aici sunt trei pași de făcut: 1.Avem nevoie de un audit în întregul sistemu de sănătate și 2. Depolitizarea. Atât timp cât politicul va numi șefii de spitale și nu vor fi medicii cei care își aleg un șef de echipă, nu vom face mari progrese, pentru că de foarte multe ori, politicul mai mult încurcă decât aduce un echilibru necesar pentru un colectiv care trebuie să facă performanță. Spitalele, din punctul nostru de vedere trebuie să aibă statut de fundații publice cu capital de stat. Ele trebuie singure să poată să aibă capacitatea de a atrage investiții. Acolo unde ai un Consiliu Județean sau o primărie incapabilă să atragă resurse europene, spitalul trebuie să aibă această șansă singur.

Este doar una dintre propunerile pe care le avem noi și țin de sănătate”, a precizat președintele PMP, Eugen Tomac, pentru B1 TV.

Întrebat cum ar trebui să fie aleși managerii de spitale, liberul Partidului Mișcarea Populară a explicat:

Așa cum s-a decis ca în cazul comapniilor aeriene să existe un management privatizat, la fel trebuie să avem și la spitale. Un management trebuie să facă o instituție funcțională. (…) Trebuie să exite două etape: 1. Un corp de experți independenți, care evaluează proiecte propuse de cei care doresc să ocupe această poziție și 2. Să fie agreați de corpul de medici, pentru că atunci când dai raportul doar în fața celor care dai votul doar în fața celor care îți dau votul pentru a fi mandatat într-o asemenea poziție pentru patru ani de zile ești foarte conștient de relația pe care o ai în raport cu autoritățile”, a explicat el.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`