Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a anunțat că Parlamentul European a votat, miercuri seară, Raportul privind viitorul relațiilor dintre UE și Rusia. Documentul „propune un nou cadru de relaționare cu Rusia, care să sprijine procesul de democratizare al statului, dorit de societatea civilă rusă, pe de o parte, și sancționarea acțiunilor agresive și expansioniste ale dictatorului Putin, pe de altă parte”, a explicat acesta.
„În această seară, Parlamentul European a votat Raportul privind viitorul relațiilor dintre UE și Rusia. Documentul propune o viziune complexă, o abordare extinsă și actualizată asupra direcției pe care Uniunea Europeană ar trebui să o urmeze pentru a gestiona relația cu Moscova.
Noua strategie stabilește în acest sens 3 principii esențiale: descurajarea amenințării rusești, contracararea amenințării rusești și angajamentul de a sprijini societatea pro-democratică rusă, capabilă să producă o schimbare în actualul ciclu de putere”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.
Acesta a punctat că UE trebuie să sprijine procesul de democratizare al Rusiei: „Nu putem ignora aspirațiile democratice ale poporului rus și rolul Uniunii Europene de promotor al stabilității, al principiilor democratice și a drepturilor omului dincolo de granițele sale”.
Votul din Parlamentul European vine chiar înainte de alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei: „Acestea nu vor fi nicidecum libere și transparente atât timp cât opozanții sunt fie întemnițați, fie candidaturile le-au fost respinse; iar misiunea OSCE de monitorizare a procesului electoral nu a primit acreditare”.
Europarlamentarul PMP a mai notat că Uniunea Europeană nu poate rămâne indiferentă nici la ingerințele Rusiei în afacerile interne ale statelor UE, precum și ale partenerilor săi.
„UE are nevoie de o mai bună pregătire și capacitate de răspuns având în vedere evoluțiile din vecinătatea estică – anexarea Crimeii, prezența armatei a 14-a în regiunea transnistreană, ocuparea ilegală a Osetiei de Sud și a Abhaziei, conflictul din Donbas.
Sprijinirea țărilor Parteneriatului Estic în implementarea reformelor servește drept exemplu pentru societatea pro-democratică din Rusia a unei cooperări pozitive cu UE.
În ceea ce privește evoluția gazoductului Nord Stream 2, raportul trage un semnal de alarmă privind dominația energetică a Rusiei pe piața europeană. În acest sens, implementarea Pactului verde european poate reprezenta cheia în diminuarea dependenței de petrolul și gazele rusești”, a mai scris Eugen Tomac, pe Facebook.