Eugen Tomac: Este greu de crezut că poziția guvernului olandez se va schimba. În momentul de față, șansele noastre de a adera la spațiul Schengen scad foarte mult, printr-o decizie aberantă (VIDEO)

Publicat: 20 10. 2022, 20:27
Foto: Facebook @ Eugen Tomac

Este greu de crezut că, în condițiile date, poziția guvernului olandez se va schimba, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, joi, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, în contextul în care parlamentul olandez a adoptat o rezoluție care stipulează că țara nu ar trebui să voteze pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Eugen Tomac, pe B1 TV: În momentul de față, șansele noastre de a adera la spațiul Schengen scad foarte mult

„Este greu de crezut că, în condițiile date, poziția guvernului olandez se va schimba. Evident că premierul poate ține cont sau nu, dar privind realist la decizia politică pe care a adoptat-o Olanda, cred că lucrurile se complică foarte mult. N-aș vrea să fiu cel care dă o veste proastă, însă în momentul de față șansele noastre de a adera la spațiul Schengen scad foarte mult, printr-o decizie aberantă, cu un iz politicianist extrem de mărunt și agresiv la adresa unor state care din punct de vedere tehnic și-au atins obiectivele”, a declarat liderul PMP.

„Dacă nu vom avea aliați puternici care să îl determine pe Rutte (premierul Țărilor de Jos, n.r.) să își schimbe poziția politică a guvernului, pentru că este un vot politic, nu este o condiție, evident că șansele noastre scad foarte mult și este o chestiune extrem de complicată pentru că se pare că în anumite state încă mesajul acesta extrem de agresiv împotriva României prinde și ne-a pus în această situație imposibilă. Mai există politicieni extremiști sau unii care chiar asta cred, că noi nu suntem pregătiți să aderăm la spațiul Schengen, însă majoritatea a fost întotdeauna de partea bună”, a continuat el.

„În contextul actual, aceste jocuri mărunte sunt extrem de riscante pentru că o miză politică internă riscă să răstoarne o construcție extrem de importantă și dă nas celor care sunt eurosceptici, inclusiv la noi în România și nu numai”, a mai spus Eugen Tomac.