Eugen Tomac a criticat lipsa dezbaterilor din campanie: Am avut parte de un atac frontal la adresa democrației (VIDEO)
Eugen Tomac, liderul PMP, a lansat un apel către români să profite de cele mai puțin de două ore rămase până la închiderea secțiilor și să voteze la alegerile locale. Acesta a ținut să sublinieze că partidul pe care îl conduce este singurul, poate, care nu a format alianțe și a preferat să lupte singur în această bătălie. Totodată, el a deplâns faptul că nu au existat dezbateri electorale, astfel încât românii să-și poată forma o imagine mai detaliată asupra candidaților.
Eugen Tomac: Este esențial să participăm la vot
„Sunt ultimele ore în care mai putem vota și cred că este esențial să participăm la vot chiar dacă aceste alegeri se desfășoară sub semnul pandemiei. Este esențial să nu ne lăsăm virusată democrația de apucături care nu au nimic în comun cu alegerile. Din păcate, în această campanie s-a pus mai mult accent pe persoane, nu pe valori și interese ce țin de comunitate”, a declarat Eugen Tomac, la ieșirea din secția de votare.
Acesta a ținut apoi să sublinieze că PMP este, probabil, singurul partid care nu a format alianțe și a preferat să meargă pe propriile puteri în alegeri: „Suntem, cred, singurul partid care nu a făcut nicio alianță în țară. Am fost singuri pe cont propriu și sunt absolt încrezător în șansa noastră și în rezultatul pe care îl vom avea peste câteva ore. Sigur că mereu măria sa alegătorul are dreptate și o să vedem ce au decis românii azi și în Capitală și în întreaga țară”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Eugen Tomac a criticat faptul că nu au existat dezbateri în campania electorală
Întrebat cum a văzut campania electorală și lupta dintre candidați, Tomac a răspuns: „Nu prea a existat luptă, din păcate, și o spun cu regret. Am avut parte de un atac frontal la adresa democrației pentru că competiția înseamnă dezbatere. Uitați-vă ce se întâmplă acum în SUA. Uitați-vă la orice capitală europeană. În primul rând, cetățenii trebuie să știe exact ce pot oferi cei care vor să obțină poziții de conducere. Noi am asistat mai mult la o competiție de sport politic decât la o competiție politică. Dar asta e situația, vom vedea exact ce decid românii”.
Precizările liderului PMP vin în contextul în care în această campanie nu a existat nici măcar o singură dezbatere electorală între candidații la Primăria Generală. Candidatul PMP, Traian Băsescu, a lansat mai multe apeluri la dezbatere, care au rămas fără răspuns. Și Nicușor Dan, candidatul independent susținut de PNL și USR-PLUS, a lansat mai multe invitații la dezbatere, mai ales către principala sa contracandidată, Gabriela Firea (PSD), dar nici el nu a primit un răspuns pozitiv.