Țările Baltice au oprit importurile de gaz rusesc. Astfel, Letonia, Lituania și Estonia au renunțat la importurile de gaze rusești și la contractele cu Federația.
Anterior, doar Lituania comunicase intenția de a renunța la contractele pentru importurile de gaz din Federația Rusă.
„De la 1 aprilie, gazele naturale rusești nu mai circulă în Letonia, Estonia și Lituania (…) Dacă mai existau îndoieli cu privire la faptul că ar putea exista vreo încredere în livrările din Rusia, evenimentele actuale ne arată clar că nu mai există încredere”, a anunțat Uldis Bariss, CEO-ul Conexus Baltic Grid, la un post de radio leton.
Conexus Baltic Grid este compania ce stochează și realizează transportul gazelor rusești în Țările Baltice, notează Antena 3.
Președintele lituanian a anunțat că țara pe care o conduce va renunța la contractele privind importurile de gaze din Rusia în cursul săptămânii trecute, iar la acel moment a îndemnat și țările europene să îi urmeze exemplul.
Din data de 2 aprilie, după cum arată datele operatorului lituanian de transport de gaze Amber Grid, prin interconexiunea lituano-belarusă nu au mai intrat gaze rusești spre Lituania.
În același timp, președintele rus Vladimir Putin încearcă să profite de contractele pe care Rusia le are pentru a vinde gaze. Recent, liderul de la Kremlin le-a cerut statelor care au contracte cu Rusia pentru importul de gaze să plătească în ruble.
Decizia acestuia vine în contextul în care Occidentul a impus sancțiuni dure Rusiei, după ce a început invazia din Ucraina.