Estonia a transmis joi că îi va împiedica pe cetăţenii din Rusia să primească permise de şedere temporară și vize de studiu în această țară.
De asemenea, Urmas Reinsalu a precizat că „Dacă sancţiunile contribuie la oprirea agresiunii ruse, va urma un efect pozitiv asupra propriei noastre securităţi”.
În trecut, autorităţile din Estonia au mai atenţionat că angajarea pe termen scurt de cetăţeni din Rusia şi Belarus titulari ai unui permis de şedere legal emis de o altă țară membră a Uniunii Europene nu va mai fi autorizată.
În acest context, ministrul afacerilor externe a declarat că această decizie suplimentară are în vedere asigurarea că atât cetăţenii ruşi, cât și cei din Belarus nu pot eluda sancţiunile primind o viză pentru un alt stat pe termen scurt.
Toate punctele de control cu Rusia și Belarus și segmentul transnistrean al graniței cu Moldova au fost închise de la sfârșitul lunii februarie.
De asemenea, serviciul de Grăniceri de Stat este pregătit să verifice cetățenii ruși care intenționează să intre în Ucraina după introducerea regimului de vize de la 1 iulie, însă viza nu este o garanție de o sută la sută pentru trecerea frontierei, conform Pravda.
Conform legislației ucrainene privind controlul la frontieră, acest lucru este influențat de 5 criterii pe care străinii trebuie să le îndeplinească: prezența unui pașaport valabil, lipsa de informații cu privire la restricțiile de intrare la agențiile de aplicare a legii din Ucraina, viză, securitate financiară suficientă pentru planificarea șederea și întoarcerea și confirmarea scopului călătoriei.
„Dacă unul dintre străini nu îndeplinește una dintre aceste cerințe, chiar dacă are viză, acestor persoane li se poate interzice intrarea în țara noastră”, a spus Demcenko.