Primarul din Belcastro, Italia, a emis o ordonanță prin care le interzice cetățenilor să se îmbolnăvească. Localitatea are mai puțin de 1.300 de locuitori, informează Știrile ProTv.
Primarul Antonio Torchia ar fi luat această decizie din cauza sistemului de sănătate defectuos.
Cabinetul medical este deschis doar în funcție de personalul medical care nu este întotdeauna disponibil. Lipsa medicilor afectează grav populația care este în proporție de 50% formată din bătrâni.
„Trebuie să spun că ordinul meu produce mai multe efecte decât zecile de petiții pe care le-am trimis până acum autorității sanitare provinciale și prefecturii din Catanzaro pentru a denunța deficiențele serviciului de asistență medicală din centrul nostru. Este o situație delicată care este dificil de gestionat. Aștept din iunie anul trecut ca serviciul de sănătate să fie activat în Belcastro, un drept, de altfel, sancționat de Constituție, dar nimeni nu mi-a dat un răspuns până acum. Sper că inițiativa mea va trezi unele conștiințe la nivel politic, precum și la nivel de sănătate, și că vor fi luate cât mai curând posibil măsurile necesare pentru a rezolva această situație nefericită”, a declarat primarul.
Cea mai apropiată unitate de urgență se află la spitalul din Catanzaro, la 45 de kilometri distanță.