Prima rundă oficială de negocieri dintre Likud și Albastru și Alb, primele două partide clasate la alegerile generale din Israel, a început și s-a terminat pe picior greșit, vineri, cu ambele formațiuni lansând comunicate post-eveniment prin care își acuzau adversarul că nu și-a dorit să ajungă la un consens, potrivit The Jerusalem Post.
Întâlnirea dintre cele două echipe de negociere a durat mai bine de patru ore. Likud, formațiunea premierului în funcție Benjamin Netanyahu, a reclamat că Albastru și Alb nu a dorit ca legea propusă de președintele Rivlin să servească drept bază de negociere. Șeful statului israelian înaintase un proiect de lege, prin care i-ar fi permis primului-ministru să se suspende pe termen nedefinit, pentru a-și rezolva eventuale probleme penale, cu un vicepremier care să-i ia locul.
De partea cealaltă, un purtător de cuvânt al Albastru și Alb susține că Likud a preluat planul președintelui Rivlin, pentru că i-ar permite lui Netanyahu mai mult spațiu de manevră ca premier, acesta fiind suspectat de fapte de corupție, dar că oponenții politici au refuzat să discute probleme-cheie de administrație. Oficialul Albastru și Alb a reclamat și faptul că membrii Likud continuă să negocieze în bloc.
„Albastru și Alb va continua să insiste ca substanța și conținutul să fie încrederea că negocierea conduce spre formarea unui nou guvern, dar Likud a fost interesat doar ca Netanyahu să rămână premier ca bază de discuție”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Albastru și Alb.
Întâlnirea începuse deja într-o notă destul de negativă, dat fiincă membrii Albastru și Alb au refuzat să intre în sală până când reprezentanții mass-media n-au părăsit încăperea.