Eroul cu aripi. Un papagal din Australia și-a salvat stăpânul dintr-un incendiu, chiar în miezul nopții

Publicat: 04 11. 2020, 16:19
FOTO: BBC.com

Povestea emoționantă vine din Australia, unde, un bărbat a relatat cum a scăpat de pericolul unui incendiu după ce papagalul său l-a alertat în mijlocul nopții, scrie BBC.

Când imobilul cu două etaje în care locuia Anton Nguyen a luat foc, în miezul nopții, bărbatul dormea buștean. Cel care i-a atras, însă, atenția a fost papagalul său, pasărea de companie pe care australianul o avea în casă, drept animal de companie.

A auzit un zgomot, iar papagalul a început să țipe

Ca în fiecare noapte, Anton dormea atunci când a izbucnit incendiul din locuința sa, dar papagalul a început să țipe. Reușind să îl trezească pe bărbat, pasărea s-a salvat pe ea, dar și pe stăpânul ei.

Anton a simțit imediat miros de fum, așa că a deschis fereastra și a văzut flăcări în curtea locuinței sale. A luat pasărea în mână și a fugit imediat pe scări.

„Am auzit un zgomot și Eric – papagalul meu – a început să țipe așa că m-am trezit și am simțit mirosul de fum”, a precizat bărbatul potrivit BBC.

„L-am luat pe Eric, am deschis ușa și am văzut flăcări în spatele casei, așa că am fugit pe scări”, a adăugat stăpânul papagalului, potrivit sursei citate. Todoată, până la sosirea pompierilor imobilul era deja în flăcări, iar Anton, care locuiește singur, a scăpat din incendiu doar cu ajutorul papagalului său.

Pompierii au avut nevoie de cel puțin o oră pentru a interveni și a stinge flăcările din clădire. Imobilul era dotat cu detectoare de fum, însă papagalul ar fi reușit să îl trezească pe Nguyen chiar înainte ca acestea să pornească, dar fix la timp ca bărbatul și camaradul său se salveze.