Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dispus instituirea stării de urgenţă în Turcia timp de trei luni, spunând că scopul acesteia este să se ia măsurile necesare și eficiente în mod rapid pentru a elimina orice amenințare la „adresa democrației” din țara lor, în urma tentativei de lovitură de stat eșuate săptămâna trecută.
"Obiectivul instaurării stării de urgenţă este de a lua în mod rapid şi eficient măsurile necesare pentru a elimina ameninţările la adresa democraţiei în ţara noastră, la adresa statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor turci", a declarat Recep Erdogan, conform Mediafax.
Acest lucru este „necesar pentru a eradica rapid toate elementele organizației teroriste implicate în tentativa de lovitură de stat”, a adăugat el, după reuniuni ale Consiliului Național de Securitate și cabinetului la Ankara, informează libertatea.ro.
„Noi nu am făcut niciodată compromisuri în legătură cu democrația și nu vom face niciun compromis niciodată”, a afirmat Erdogan în acest discurs la Ankara televizat în direct, adăugând că starea de urgență „nu este absolut deloc împotriva democrației, legilor și libertăților. Este exact contrariul: ea vizează să protejeze și să consolideze aceste valori.
Acestea sunt „măsuri de precauție necesare contra amenințării terorii, la adresa democrației, a statului de drept. Măsură este de a proteja drepturile fundamentale și libertățile”, a subliniat el.
Erdogan a încercat de asemenea să asigure piețele și investitorii, declarând că reformele economice vor continua. "Nu va fi nicio problemă cu lichiditățile", a insistat el.
Preşedintele Turciei a făcut acest anunţ după reuniunile cu membrii Guvernului şi cu cei ai Consiliului pentru Siguranţa Naţională, primele organizate după tentativa de lovitură de stat soldată cu peste 250 de morţi.
Ultima stare de urgență în Turcia a fost ridicată în 2002 în două provincii, unde a rămas în vigoare după ce a fost instituită în diferite zone din sud-estul țării timp de 15 ani