Erdogan este de părere că negocierile de la Istanbul ar putea fi un prim pas pentru o întâlnire între Putin și Zelenski
Marți, are loc o nouă rundă de negocieri între delegația rusă și cea ucraineană, la Istanbul. În acest context, președintele Erdogan participă la discuții și este de părere că aceste negocieri ar putea fi un prim pas pentru o întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.
Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a vorbit cu cele două delegații înainte de a intra la negocieri. Ulterior, într-un discurs el a precizat că a venit momentul ca aceste discuții să ducă la o serie de decizii concrete, notează Reuters.
Erdogan a cerut încetarea focului din Ucraina
Președintele Turciei le-a cerut două țării să înceteze focurile și să înceapă discuțiile concrete cu privire la pace, menționând că acest obiectiv depinde de ambele state.
„Într-un moment atât de dificil, suntem încântați să vă urăm bun venit și să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea (…) Îmi doresc ca întâlnirile și discuțiile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru țările voastre, regiunea noastră și întreaga omenire”, a spus președintele Erdogan, potrivit sursei citate mai sus.
Președintele Turciei susține o întâlnire între Putin și Zelenski
Erdogan este de părere că Volodimir Zelenski și Vladimir Putin ar trebui să se întâlnească pentru negocieri, iar tratativele purtate la Istanbul ar fi un prim pas pentru acest moment.
Președintele Erdogan a ținut să precizeze că atât Zelenski, cât și Putin, sunt „prieteni valoroși ai Turciei”.