Erdogan a inaugurat prima biserică nouă a statului turc modern (VIDEO)

Publicat: 08 10. 2023, 23:05
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Depo Photos

Președintele Recep Tayyip Erdogan a inaugurat prima biserică edificată cu sprijin guvernamental din istoria de 100 de ani a Turciei ca stat post-otoman, relatează AFP preluată de France 24.

Deschiderea Bisericii ortodoxe siriace Mor Ephrem marchează un moment cultural important pentru Turcia și Erdogan.

Liderul turc fusese criticat pentru transformarea unor biserici istorice în moschei. În 2020 a stârnit indignare pe scena internațională prin decizia de a face din muzeul Hagia Sophia o moschee.

El insista că nu face decât să restaureze drepturile musulmanilor în republica seculară pe care a fondat-o feldmareșalul Mustafa Kemal Ataturk în 1923.

Erdogan a inaugurat, duminică, prima biserică nouă a statului turc modern

În 2019, Erdogan a pus prima piatră din construcția bisericii dedicate celor 17.000 de creștini asirieni din Istanbul.

„Astăzi vedem probleme mari în multe părți ale lumii. Dar solidaritatea arătată astăzi aici – o găsesc foarte importantă. Îi protejăm întotdeauna pe asupriți împotriva asupritorilor. Este de datoria noastră”, a declarat președintele Turciei, duminică, la inaugurarea lăcașului de cult.

Creștinismul asirian își are rădăcinile în comunitățile care au trăit în primul secol după Hristos într-o regiune care se întinde din sud-estul Turciei până în Siria și Irak.

Principala biserică a creștinismului asirian a fost mutată din orașul turc Mardin la Damasc în 1932.

În ultimii 100 de ani fost restaurate sau redeschise cu discreție câteva biserici turce de mici dimensiuni.