Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat marți stare de urgență pe o perioadă de trei luni în 10 provincii din sudul țării care au fost afectate de cutremurele devastatoare, catalogându-le drept zonă de dezastru într-o inițiativă menită să sporească eforturile salvatorilor, transmite Reuters.
Două cutremure majore au lovit luni zone vaste din Turcia și Siria, iar bilanțul deceselor confirmate a trecut între timp de 5.000, cu salvatorii ducând o luptă contratimp pentru a scoate oamenii de sub dărâmături.
Declararea stării de urgență permite președintelui și guvernului să ocolească parlamentul în introducerea de noi măsuri, precum și să limiteze drepturi și libertăți așa cum consideră necesar.
„Am decis să declarăm o stare de urgență pentru a ne asigura că operațiunile sunt efectuate rapid”, a declarat liderul turc, marți, într-un al doilea discurs public după cutremurele de luni.
Erdogan a precizat că starea de urgență se va întinde pe o perioadă de trei luni, ceea ce înseamnă că ea ar urma să se încheie cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare din 14 mai, însă există posibilitatea de a prelungi măsura.
Președintele Turciei declarase stare de urgență la nivel național în iulie 2016, după tentativa eșuată de lovitură de stat.
Nu în ultimul rând, el a precizat că 70 de țări s-au oferit să ajute la operațiunile de căutare-salvare și că Turcia intenționează să deschidă hoteluri din hubul turistic Antalya, din vestul țării, pentru a-i caza temporar pe oamenii afectați de cutremure.
În Turcia, bilanțul deceselor asociate cutremurelor a ajuns la 3.549, potrivit președintelui Erdogan.
Amintim că și România a trimis salvatori în sprijinul Turciei, iar șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat, marți, pe B1 TV, că echipa noastră deja lucrează la fața locului.
„Echipa noastră lucrează deja, are alocat un sector care lucrează în el. Lucrează acum la o clădire care este dispărută acolo o familie, deci să vedem, sperăm să reușească să salveze pe cineva de acolo. Ei au stabilit faza de operații. Cum am zis, lucrează sub coordonarea colegilor de la (…) organizația echivalentă DSU-ului acolo”, a declarat secretarul de stat, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al MAE a oferit detalii despre eforturile de repatriere a românilor.