Erdogan – 49,34%, Kilicdaroglu – 45%. Alegerile din Turcia se îndreaptă spre turul doi
După numărarea a 98,48% din buletinele de vot, preşedintele în funcţie Recep Erdogan a obţinut 49,34% din sufragii, iar candidatul alianţei opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, are scorul de 45%, relatează agenția Anadolu.
Dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine jumătate din voturi, Turcia se pregăteşte pentru un al doilea tur de scrutin pe data de 28 mai
Tensiune şi emoţii în Turcia, unde încă se numără voturile pentru următorul preşedinte. Până acum, Recep Tayyip Erdogan conduce, cu aproape 49,5 la sută din voturi, pe locul doi aflându-se liderul opoziţiei cu aproape 45%. Cel mai probabil, Turcia se îndreaptă spre turul doi al prezidenţialelor.
Cu puţin timp înainte de aflarea rezultatelor, mii de susţinători s-au adunat în faţa sediului partidului condus de Erdogan din Ankara.
De la balcon, cel care a fost la conducerea ţării timp de 20 de ani a transmis un mesaj special. A declarat că încă are șanse să câștige un nou mandat prezidențial încă din primul tur, dar că este gata și pentru un posibil tur secund.