Ca lider al echipei însărcinate cu cazurile urgente preluate de serviciul de ambulanță din Mulhouse, Marc Noizet a fost în prima linie a luptei cu coronavirusul din acest oraș aflat în estul Franței. În ultimele zile, el a observat o schimbare, relatează Reuters.
„Lucrurile se ameliorează”, a spus el despre regiunea din marja Mulhouse, epicentrul deceselor înregistrate în Franța. Marc Noizet și echipa sa sunt chemați tot mai rar pentru cazuri legate de coronavirus. „Acest lucru permite echipei să se odihnească un pic, să-și tragă respirația”.
Oficialii sectorului sanitar din regiunea Grand Est, care se află în apropierea frontierei ce desparte Franța de Germania, Elveția și Luxemburg, susține că este prematur să se vorbească despre încheierea crizei. Totuși, chiar și ei sunt de părere că vârful epidemic a fost depășit.
Virusul a lovit regiunea mai devreme și mai puternic decât oricare altă zonă din Franța – se crede că unul dintre motive ar fi fost cele cinci zile de rugăciune de la biserica evanghelică din Mulhouse, la care au luat parte zeci de credincioși.
În orice caz, trendul pozitiv ar putea să le arate altor regiuni din Franța – aflate încă în plină epidemie – drumul spre depășirea crizei.
Numărul persoanelor internate în secțiile de terapie intensivă din regiunea Grand Est este tot mai mic – spre exemplu, joi era de 937 de persoane, cu 13 mai puține comparativ cu ziua anterioară. A fost a șasea zi consecutivă în care acest bilanț a scăzut.
Chiar și bilanțul deceselor din regiune a crescut în continuare, dar a făcut-o cu rată ceva mai mică. Dacă în 3 aprilie își găseau sfârșitul 141 de persoane infectate cu coronavirus, în 9 aprilie se înregistrau doar 82 de victime.
„Putem spune că am depășit vârful”, a afirmat Laurent Tritsch, șeful medical al serviciului de pompieri și salvare din zona Rinului Inferior, parte din regiunea Grand Est.
Per total, autoritățile franceze au confirmat la nivel național aproape 118.000 de cazuri de infecție cu coronavirus, în timp ce bilanțul deceselor a trecut de 12 mii. La nivel de îmbolnăviri diagnosticate, Franța este a cincea națiune a lumii, după SUA, Spania, Italia și Germania, în timp ce la decese este a patra, în condițiile în care autoritățile germane au raportat puțin peste 2.600 de fatalități.
Timp de câteva săptămâni, numărul de cazuri critice din regiunea Grand Est creștea mult mai rapid decât totalul de paturi libere. Astfel, sute de persoane bolnave au fost preluate cu trenul, avionul sau elicopterul, pentru a fi tratate în alte părți ale Franței sau chiar ale Europei.
Potrivit precizărilor făcute de Tritsch, care ajută la transportarea pacienților către spital, graficul s-a inversat în 28 martie, când numărul de paturi de terapie intensivă aduse a depășit cazurile critice noi.
Deși un moment de cotitură a fost atins, nimeni din regiune nu sărbătorește victoria încă. Angajații sectorului sanitar sunt epuizați după o lună întreagă de muncă, mulți dintre colegii lor s-au îmbolnăvit, iar virusul ar putea fi relansat de relaxarea o eventuală relaxare a restricțiilor, susțin medici profesioniști.