Enoriașii ruși, îndemnați de Patriarhul Kirill să se roage de două ori pentru sănătatea lui Putin. Liderul de la Kremlin împlinește 70 de ani

Publicat: 07 10. 2022, 07:40
Foto: Captura video.

Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii i-a binecuvântat pe episcopi și credincioși să se roage pentru sănătatea președintelui rus Vladimir Putin.

Putin împlinește 70 de ani

Într-un mesaj publicat pe site-ul Patriarhiei Moscovei, se spune că pe 7 octombrie, ziua în care Putin împlinește 70 de ani, Kirill face apel la enoriași și vine cu un îndemn. Ierarhul cere ca rușii „să se roage pentru sănătatea președintelui”.

Pe 8 octombrie, ziua sărbătorii Sfântului Serghie de Radonezh, cu binecuvântarea Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii, în biserici va fi pronunțată și o „rugăciune specială pentru sănătatea liderului rus”, informează meduza.

Kremlinul a anunțat ce va face președintele la împlinirea a 70 de ani

Liderul de la Kremlin va avea un program încărcat în orașul său natal, Sankt Petersburg. Vladimir Putin va avea o serie de întâlniri oficiale  și va participa și la o întâlnire informală cu liderii țărilor CSI.

Într-un interviu acordat publicațiilor federale, secretarul de presă prezidențial a remarcat că protocolul întâlnirii informale nu prevede înmânarea cadourilor, scrie readovka67.