Engleza nu va mai fi considerată limba oficială a Uniunii Europene după ce va pleca Marea Britanie, a anunțat Danuta Hubner, Șefa Comitetului pentru Afaceri Constituționale al Uniunii Europene, potrivit Mediafax.
Întrucât fiecare țară din UE are dreptul să-și desemneze propria limbă oficială, iar Marea Britanie nu va mai fi membră, nu există motive pentru ca engleza să fie păstrată în continuare ca limbă oficială. Limba engleză a fost desemnată numai de Marea Britanie.
"Avem nişte reguli, iar cea mai importantă e că fiecare stat poate notifica UE cu privire la limba recunoscută legal. Irlandezii au desemnat galica, maltezii au desemnat malteza, iar engleza a fost desemnată doar de Marea Britanie. Dacă nu mai avem Marea Britanie, nu mai avem nici engleza." , a explicat Danuta Hubner.
În plus, în urma referendumului din Marea Britanie, Comisia Europeană a început să folosească mai mult franceza sau germana în actele oficiale.