Enclava rusească din Bulgaria, foarte aproape de România: „Posibilă acoperire pentru spionaj și trafic de arme”

Enclava rusească din Bulgaria,  foarte aproape de România: „Posibilă acoperire pentru spionaj și trafic de arme”
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Rusia deține o bucată de plajă bulgărească la malul Mării Negre, printr-o achiziție controversată din 2008, când a cumpărat ceea ce este acum un misterios complex de lux, foarte aproape de țara noastră.

Rusia deține cu acte în regulă o parte din teritoriul Bulgariei

Complexul Kamchia, abreviat SOK, se află în satul Bliznați, la 25 de kilometri sud de Varna. Într-o pădure întinsă de pe țărmul Bulgariei la Marea Neagră, acesta se laudă cu hoteluri, săli de sport, o școală, centre de conferințe și chiar un observator astronomic.

Multe orașe din Bulgaria visează la astfel dotări, însă complexul nu mai aparține statului bulgar. Se pare că administrația municipală din Moscova este proprietara clădirilor și a terenului de sub ele, notează Europa Liberă.

În anul 2008, guvernul rus a cumpărat tot, deși legislația bulgară de la acea vreme interzicea persoanelor și companiilor străine să facă astfel de achiziții.

Mai mult decât atât, guvernul bulgar a autofinanțat construcția unei noi conducte de apă către complex, în valoare de câteva milioane de euro.

În urma invaziei pe scară largă a Kremlinului în Ucraina, în februarie anul trecut, au apărut îngrijorări cu privire la „permisiunea” acordată Rusiei de a deține o bucată de plajă bulgărească la malul Mării Negre.

„S-ar putea să se întâmple lucruri în interiorul complexului de care autoritățile bulgare nu sunt conștiente”, a declarat Vassil Tankov, un avocat care lucrează acum cu activiștii pro-occidentali. Aceștia îndeamnă acum guvernul să ia proprietățile înapoi.

Potrivit lui Solomon Passy, ​​ministrul de externe al Bulgariei între 2001-2005, „Kremlinul ar putea folosi complexul pentru o gamă largă de operațiuni”.

„Este o posibilă acoperire pentru traficul de arme și spionaj”, a mai susținut acesta pentru sursa menționată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`