Externe
Empire State Building, imobil situat în Manhattan, New York a fost lovit de o dronă civilă. Aparatul era condus de la sol de un tânăr, care a fost arestat, a declarat poliţia americană, potrivit ABC News.
După ce a lovit imobilul Empire State Building în zona etajului 40, drona a aterizat pe o terasă de la etajul 35, au spus autoritățile.
Incidentul a avut loc joi seară (în cursul nopţii de joi spre vineri, ora României).
Bătbatul, în vârstă de 27 de ani, care conducea aparatul este din New Jersey și a fost arestat preventiv sub acuzaţia de accident produs prin neglijenţă.
Tânărul a declarat că folosea drona pentru a face fotografii, însă a pierdut controlul asupra aparatului.