Emmanuel Macron este, oficial, noul președinte al Franței: ”Oamenii au ales speranța. Au îmbrăţişat viitorul” (VIDEO)
Emmanuel Macron a fost învestit duminică în funcția de președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Elysee.
La doar 39 de ani, Macron devine al optulea președinte al Republicii a V-a, informează BFMTV.
Ceremoniile au început în jurul orei 11.00, ora României, când președintele ales, Emmanuel Macron, a fost primit la Palatul Elysee de șeful de stat în exercițiu, Francois Hollande. Un covor roțu de 60 de metri a fost întins pe treptele palatului special cu această ocazie.
Cei doi lideri au avut apoi o discuție în spatele ușilor închise, în cadrul căreia Francois Hollande i-a predat succesorului său secretele de stat, după care au mers în centrul militar de comandă, aflat într-un buncăr al Palatului Elysee, locul de unde președintele Franței poate lansa un atac nuclear.
După predarea oficială a ștafetei, Francois Hollande a părăsit sediul președinției franceze, fiind condus până la mașină de noul lider de la Elysee.
Emmanuel Macron este, oficial, noul președinte al Franței
#DIRECT_ONE_rvljpt#
Ceremoniile au continuat apoi în interiorul palatului, unde președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius a amintit rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și apoi l-a felicitat pe Emmanuel Macron.
"Astăzi, în această duminică de 14 mai, în acest moment în care vă preluați funcțiile, va prezentăm felicitările noastre cele mai sincere. (…) Pentru ca să fii omul țării tale, trebuie să fii omul vremurilor tale. Prin puterea suverană a poporului, sunteți acum, mai înainte de toate, omul țării dumneavoastra, președinte al Republicii", a declarat Laurent Fabius.
Potrivit tradiției, Macron a primit apoi Marele colan al Marelui Maestru al Ordinului Național al Legiunii de Onoare de la generalul Benoit Puga.
Emmanuel Macron a susținut apoi primul său discurs în calitate de șef al statului.
„Francezii au ales, vă reamintesc, în luna mai, speranţa şi spiritul de învingător. Lumea întreagă a urmărit alegerile noastre prezidenţiale. Peste tot, oamenii s-au întrebat dacă francezii vor alege să se întoarcă spre un trecut iluzoriu, dacă vor părăsi tendinţa mondială, dacă vor ceda sfidării la adresa democraţiei şi în faţa spiritului de dezbinare şi vor întoarce spatele luminii. Dimpotrivă, francezii au îmbrăţişat viitorul. S-au lansat împreună într-un nou avânt, şi-au reafirmat încrederea în valorile care definesc această măreaţă naţiune”, a declarat Emmanuel Macron.
Ulterior, după trecerea în revistă a gărzii de onoare, ceremoniile continuă la Arcul de Triumf, unde Emmanuel Macron este așteptat să depună o coroană de flori la monumentul Ostaşului Necunoscut.