Belaruseste măcinată de o profundă criză politică din 9 august, când autoritățile l-au declarat câșigător al alegerilor prezidențiale pe Aleksandr Lukașenko,la putereîncă din 1994.
Rezultatul oficial a fost puternic contestat în stradă,protestelefiind reprimate violent de forțele de ordine controlate de actualul președinte.
Recent, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că liderul bielorus, Aleksandr Lukaşenko „trebuie să plece”, scrie France24.
„Ceea ce se întâmplă în Belarus este o criză de putere, o putere autoritară care nu poate accepta logica democraţiei şi care se agaţă cu forţa. Este clar că Lukaşenko trebuie să plece”, spune Macron într-un interviu acordat săptămânalului „Journal du dimanche”.
Macron urmează să efectueze o vizită în Lituania şi Letonia, două ţări baltice care speră la sprijinul francez în criza politică din Belarus.
Dealtfel, Lituania o găzduieşte și pe lidera opoziţiei din Belarus, Sviatlana Ţihanouskaia, care a plecat din ţară imediat după încheierea alegerilor de la 9 august. În acest sens, președintele Franței a menționat că nu este exclusă” o întâlnire cu aceasta.
Franţa solicită o tranziţie paşnică în Belarus prin încheierea represiunii şi apoi iniţierea unui dialog care să asculte vocea poporului, citează Palatul Elysee.
Totodată, Emmanuel Macron s-a declarat „impresionat de curajul manifestanţilor” din Belarus, care a făcut referire, în acest context, și la președintele Rusiei, Vladimir Putin.
„Întâmplător am vorbit cu Vladimir Putin pe 14 septembrie, în ziua în care l-a primit pe Lukaşenko la Soci. I-am spus că Rusia are un rol de jucat şi acest rol poate fi pozitiv dacă îl determină pe Lukaşenko să respecte adevărul urnelor şi să elibereze prizonierii politici. Asta a fost acum două săptămâni, suntem încă departe”, a precizat Emmanuel Macron.
Miercuri, Alexandr Lukașenko a depus jurământul pentru un al cincilea mandat prezidențial, în vreme ce opoziția a catalogat ceremonia drept una nelegitimă, scrie Reuters.
Ceremonia pentru depunerea jurământului a fost organizată foarte subit și fără un anunț prealabil, cum se cuvine unui eveniment politic major în Belarus.
Lukașenko a promis să „slujească cu credință poporul Republicii Belarus, să respecte și protejeze drepturile și libertățile persoanei și ale cetățeanuluiși să apere constituția”.
Zeci de mii de bieloruși au mărșăluit pașnic pe străzile din Minsk, pentru a șasea săptămână la rând, cerând demisia lui Lukaşenko.
În același timp, câteva sute de soldați au blocat centrul Capitalei, desfășurând tunuri de apă și transportoare blindate și ridicând bariere din sârmă ghimpată. Proteste au avut loc și în alte câteva orașe, printre care Brest și Grodno. Peste 100 de persoane au fost arestate în urma manifestațiilor.
Protestatariidin Minsk au purtat steagurile alb-roșii, drapelul național independent al Belarusului, care a fost schimbat în 1995, la începutul mandatului Lukașenko.