Elvețienii au respins prin referendum trei inițiative, inclusiv una vizând limitarea imigrației
Cele trei texte supuse duminică referendumului în Elveţia, între care unul care prevedea o nouă limitare a imigraţiei, au fost respinse, potrivit rezultatelor oficiale, citate de AFP.
Majoritatea celor 26 de cantoane elveţiene au respins aceste texte. La câteva minute după închiderea secţiilor de vot, la ora 11.00 GMT (13.00, ora României), estimările difuzate de presa elveţiană au arătat că majoritatea alegătorilor au refuzat aceste iniţiative.
Textul privind imigraţia, denumit Ecopop, care viza limitarea imigraţiei în numele protecţiei mediului, a fost respins cu 74% din voturi.
Iniţiativa privind suprimarea scutirilor fiscale acordate străinilor bogaţi a fost respinsă de 60 la sută dintre alegători. Aceste scutiri vizează 5.729 de milionari străini care preferă să plătească impozite în valoare de un miliard de franci elveţieni (830 de milioane de euro) în Elveţia, în locul taxelor din ţările lor de origine.
Cea de-a treia iniţiativă – „Salvarea aurului Elveţiei” – care ar fi obligat Banca naţională (BNS) să-şi păstreze 20% din rezerve în aur, a fost respinsă de 76 la sută dintre alegători. În prezent, aurul reprezintă 7% din rezerve.