Elevii din Rusia, obligați să pregătească felicitări și cărți poștale cu „cuvinte calde” și să le trimită pe front
Ministerul Apărării a ordonat școlilor rusești să participe la campania națională dedicată militarilor. Astfel, elevii din toate regiunile trebuie să pregătească desene de Anul Nou cu felicitări pentru a sprijini soldații care luptă în Ucraina. Formal, acțiunea este voluntară, dar, așa cum spun părinții școlarilor, în realitate, copiii sunt obligați să se implice, iar scrisorile în sine sunt cenzurate de profesori.
Fără milă și „pace”
Victor, tatăl unui elev de la școala Nr.30 din Astrakhan, a contactat Mediazona și i-a oferit mai multe detalii despre aceasta campanie. Potrivit bărbatului, profesorii obligă elevii să participe la astfel de acțiuni.
„Nu este prima dată când copiii îmi spun că profesorii îi forțează să scrie scrisori către cei mobilizați. Adică este obligatoriu: toți elevii din școală din clasa a II-a trebuie să scrie scrisori.
Acum două-trei săptămâni, dirigintele le-a spus: „Trebuie să stăm după ore și să scriem o scrisoare celor mobilizați, să-i susținem”. Cadrul didactic le-a sugerat și ce trebuie să conțină o scrisoare trimisă pe front. Profesorul justificând acest lucru și spunând că trebuie să ne sprijinim militarii, că le este greu acum, că nu au apă, că nu se spală acolo și așa mai departe”.
Elevii ruși, obligați să se implice într-o campanie bizară
Tatăl elevului spune că ulterior profesorul a cenzurat scrisorile și, dacă ceva nu i-a convenit, i-a obligat să rescrie: „Copiii au spus că vor să scrie despre pace, dar profesorii i-au sugerat să nu folosească acest cuvânt”.
Potrivit lui Viktor, pentru copii aceasta este doar o „obligație plictisitoare”, ei nu înțeleg de ce o fac, dar autoritățile în felul acesta „creează o imagine pentru mobilizați că toată lumea îi susține, că micuții cer să-i protejeze , și așa mai departe.”
Directorul școlii nr. 30, Tatyana Shtokolova, a declarat pentru Mediazona că nu a primit nicio plângere din partea părinților și că „nu au fost momente negative”. Potrivit acesteia, elevii participă la acțiune în mod voluntar și cu plăcere.
Cu toate acestea, părinții din alte orașe se plâng că odraslele lor nu pot refuza să participe la acțiune. După cum a spus tatăl unui elev de clasa întâi de la una dintre școlile din districtul Primorsky din Sankt Petersburg pentru Paper, profesorul clasei a anunțat că este necesar „să trimită cel puțin o carte poștală din partea clasei”. Pe cărțile poștale, elevii sunt rugați să scrie literele Z și V.