Un elev de 8 ani este anchetat de justiția franceză după ce a mers la școală cu două cuțite, fiind suspectat că a proferat amenințări cu moartea la adresa unei profesoare și a unor polițiști, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Justiția franceză a deschis ancheta pentru „amenințări cu moartea, port arme și introducere de arme în incinta unei școli”, a declarat procurorul din Saint-Etienne, David Charmatz.
Colegii băiatului ar fi alertat o profesoară cu privire la amenințările pe care le-ar fi proferat elevul. În ghiozdanul acestuia au fost găsite două cuțite, potrivit Le Figaro.
Direcțiunea școlii primare Saint-Charles din Saint-Etienne nu a dorit să comenteze acest subiect, susținând că „există o procedură în curs”.
Elevul de opt ani a fost audiat de poliție împreună cu părinții săi și neagă orice acuzație.
„Vârsta sa exclude orice urmărire a acestui copil, ale cărui evaluări psihologice şi psihiatrice vor trebui să indice ce relevă aceste fapte despre personalitatea sa şi despre nevoile sale de sprijin educaţional”, a mai declarat David Charmatz.