Un polițist a dat dovadă de un curaj ieșit din comun și a reușit astfel să salveze viețile a 400 de elevi.
Abhishek Patel, care lucrează în cadrul Poliției din India, a ținut pe umăro bombă de aproximativ 10 kilograme și a fugit cu ea cât de repede a putut pe o distanță de un kilometru salvând elevii unei școli din zona Chitora, potrivit khaleejtimes.
Înregistrarea video cu polițistul salvator a ajuns virală pe internet. Acesta a primit distinciții pentru curajul de care a dat dovadă.
Poliția a fost alertată în legătură cu prezența unui explozibil în școală prin intermediul unui apel anonim.
Polițiștii le-au cerut profesorilor să închidă școala imediat ce a fost găsită bomba și Patel a fugit cu ea.
Explozia bombei ar fi cauzat dezastru pe o porțiune de 500 de metri. Îmi era frică că ar putea exploda, așa că am luat-o cât mai departe de zona populată.
Investigațiile continuă, iar polițiștii încearcă să afle cine a plantat bomba.
#DIRECT_ONE_v6nnlt#