Egiptul interzice YouTube pentru o lună, pentru că nu a reușit să retragă filmul antiislam

Egiptul interzice YouTube pentru o lună, pentru că nu a reușit să retragă filmul antiislam
Un tribunal egiptean a decis, sâmbătă, blocarea pentru o lună a canalului YouTube,  pe motiv că acesta nu ar fi reuşit să retragă filmul american antiislam, scrie Washington Post. Tribunalul...

Un tribunal egiptean a decis, sâmbătă, blocarea pentru o lună a canalului YouTube,  pe motiv că acesta nu ar fi reuşit să retragă filmul american antiislam, scrie Washington Post.

Tribunalul administrativ din Cairo a rezolvat în acest fel plângerea unui avocat egiptean independent, dar decizia Curţii poate fi atacată cu recurs.

Interdicţia se va aplica şi altor site-uri unde circulă respectivul material video, inclusiv Facebook şi Twitter. Nu au fost oferite însă informaţii cu privire la data când va intra în vigoare interdicţia.

„Este o pedeapsă temporară, am putea spune, pentru acele site-uri care participă la asta”, a declarat ministrul Comunicaţiilor din Egipt.

Filmul la care se face referire, numit „Inocenţa musulmanilor”, îl portretizează pe profetul musulman Mohamed ca pe un prost şi un afemeiat şi a stârnit un val de proteste în lumea musulmană, în septembrie anul trecut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`