Egiptul adoptă o lege antiteroristă care prevede amenzi pentru jurnaliștii care publică informații în contradicție cu comunicările oficiale
Președintele egiptean și-a dat acordul pentru implementarea unei legi antiteroriste care prevede amenzi pentru jurnaliștii care publică informații contradictorii cu cele comunicate oficial în cazul unor atentate.
O promisiune a acestei legi a venit la o zi după asasinarea procurorului general Hisham Barakat, atentatul fiind încă nerevendicat.
Pe 1 iulie, atentatul a fost urmat de o serie de atacuri jihadiste împotriva militarilor în Peninsula Sinai, iar armata nu a fost de acord cu prezentarea atacurilor de către presă, notează Mediafax.
Un bilanț al armatei a arătat 21 de morți, în timp ce presa a relatat bilanțuri mult mai mari, citând, totodată, oficiali din domeniul securității.
Astfel, legea antiteroristă prevede amenzi cuprinse între 23.000 – 58.000 de euro pentru orice persoană care difuzează sau publică informaţii „false” despre atentate şi operaţiuni împotriva combatanţilor islamişti.
Guvernul prevedea iniţial o pedeapsă de cel puţin doi ani de închisoare. Însă a renunţat din cauza protestelor jurnaliştilor.