Franța a livrat Egiptului primele trei din cele 24 avioane de luptă rafale, transmite AFP.
Toate cele 24 de avioane au fost comandate de Egipt în luna februarie în cadrul unui contract mai amplu a cărui valoare ajunge la 5,2 miliarde de euro. În această comandă este inclusă și o fragedă multirol, dar și rachete.
Egiptul, care încearcă să-și diversifice sursele de armament, a desfășurat militari împotriva jihadiștilor implantați în peninsula Sinai și se teme de apariția unui nou front la granița libiană.
„Egiptul este o mare țară, esențială pentru securitatea zonei și, deci, pentru securitatea noastră”, a declarat în iunie ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian.
După șase comenzi de export anulate, Dassault Aviation (n.r. – compania franceză, producătoarea avioanelor) a semnat de la începutul anului două contracte, cu Egipt și Qatar, fiecare pentru 24 de aparate. India și-a anunțat intenția de a contracta 36 de avioane, negocierile urmând să se finalizeze în această vară.