Un egiptolog susține că este 90% sigur că în mormântul lui Tutankhamun ar exista o camera ascunsă, unde s-ar putea afla mormântul reginei egiptene Nefertiti, informează Euronews.
Pentru a obține mai multe informații care să confirme această ipoteză, oamenii de știință au scanat mormântul, iar datele obținute vor fi trimise în Japonia pentru a fi analizate, a anunțat ministrul de Antichități al Egiptului, Mamdouh al-Damaty.
”Am spus la început că într-o proporție de 60% sunt șanse să existe ceva în spetele zidurilor. Dar după ce am analizat datele inițiale, credem că există o posibilitate de 90% să se afle ceva în spatele zidurilor”, a declarat ministrul, potrivit sursei citate.
Arheologul Nicholas Reeves a analizat mai multe scanări ale mormântului și a observat semnele de la două uși. El crede că rămășițele lui Tutankhamon au fost mutate de urgență într-o cameră în care fusese, anterior, mormântul reginei Nefertiti și că în acea camera mortuară s-ar afla Nefertiti.
”Se poate vedea că mormântul continuă, potrivit dovezilor noastre. Radarul, plasat în spatele peretului din nord al mormântului lui Tutankhamon ne-a confirmat această teorie. Dacă am dreptate, există un coridor care duce spre o altă cameră de înmormântare”, a spus arheologul.
El avertizează însă că cea mai mică perforare a peretelui ar putea afecta camera interioară care a fost închisă ermetic de atât de mulți ani.
Există un interes foarte mare la nivel internațional cu privine la regina egipteană, care a murit în secolul 14 înainte de Hristos, și despre care se crede că a fost mama vitregă a lui Tutankhamon.
Rămășițele lui Tutankhamon au fost găsite în 1922. El a murit acum 3.000 de ani, la vârsta de 19 ani. Structura mormântului său a reprezentat un mister, mai ales pentru că este un unul mai mic decât ale celorlalți regi egipteni. Astfel, Reeves crede că mormântul trebuia să fie pentru o regină, nu pentru un rege, teorie care nu a fost încă demonstrată.