Egipt: Proiectul Constituţiei a fost aprobat cu 63,8% din voturi

Publicat: 26 12. 2012, 11:17
Proiectul Constituţiei egiptene, susţinut de islamiştii aflaţi la putere, a fost aprobat cu 63,8 la sută din voturi, anunță CNN. Rata de participare a fost 32,9%, a declarat Samir Abul Maati, preşedintele...

Proiectul Constituţiei egiptene, susţinut de islamiştii aflaţi la putere, a fost aprobat cu 63,8 la sută din voturi, anunță CNN. Rata de participare a fost 32,9%, a declarat Samir Abul Maati, preşedintele Comisiei electorale.

Principala mişcare de opoziţie, Frontul Salvării Naţionale (FSN), a denunţat fraude electorale în a doua etapă a referendumului, desfăşurată pe 22 decembrie.

Statele Unite i-au cerut preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, să pună capăt „diviziunilor” şi să găsească o mai mare susţinere politică după adoptarea controversatului proiect al Constituţiei.

Egiptul are o nouă Constituție

http://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed&contentId=world/2012/12/25/bpr-lee-egypt-approves-constitution.cnn

Embed: