Egipt: Președintele interimar a cerut anchetarea carnagiului de pe 14 august
Adly Mansour, președintele interimar egiptean, a cerut, miercuri, Ministerului Justiţiei să deschidă o anchetă asupra evenimentelor care au avut loc pe 14 august, la Cairo, când o operaţiune de dispersare cu forţa a unei importante reuniuni islamiste a provocat moartea a sute de persoane, informează AFP.
Mansour a făcut cererea după ce o instituţie de stat însărcinată cu drepturile omului a întocmit un raport în care acuză forţele se securitate şi bărbaţi „înarmaţi”, infiltraţi printre manifestanţi, că ar fi reprimat în sânge o manifestaţie a susţinătorilor preşedintelui islamist, Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată la începutul lunii iulie.
Potrivit Consiliului Naţional pentru Drepturile Omului, 632 de persoane, printre care opt poliţişti, au fost ucise în acea zi, cea mai sângeroasă din istoria recentă a ţării.
Astfel, Guvernul adus la putere de armată după destituirea lui Morsi a însărcinat Consiliul să ancheteze asupra unor încălcări ale drepturilor omului comise în acea zi. Consiliul, evocând un recurs „disproporţionat” la forţă al serviciilor de securitate, a refuzat să condamne pe cineva, însă a solicitat o „anchetă judiciară pentru a se afla cine pe cine a ucis”.
Mansour „a trimis raportul la ministrul Justiţiei, căruia i-a cerut să însărcineze un judecător cu anchetarea” acestui carnagiu, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.