Externe
Cel puțin 10 persoane au murit, între care cinci copii, au murit joi seară în urma surpării a două imobile în provincia egipteană Minya, a anunțat un oficial în domeniul securității, citat de AFP.
Potrivit oficialului, alte opt persoane au fost rănite.
Printre victime, care fac parte toate din aceeaşi familie, se află şi un bebeluş de nouă luni.
Incidentul a avut loc după ce o butelie a explodat în timpul pregătirii iftarului, o masă din timpul Ramadanului.
În cele două imobile locuiau familiile a doi fraţi. Al treilea imobil, în care locuieşte alt frate al acestora, a fost avariat, a precizat oficialul citat.