Efectul conflictului dintre Trump și democrați: Numeroase zboruri din SUA au fost PARALIZATE

Efectul conflictului dintre Trump și democrați: Numeroase zboruri din SUA au fost PARALIZATE

Numeroase zboruri au înregistrat, vineri, întârzieri pe aeroportul LaGuardia din New York, din cauza efectivelor reduse ca urmare a blocajului parțial în care a intrat administrația federală americană, după ce președintele Trump și opoziția democrată nu au reușit să ajungă la un consens pe tema bugetului de cheltuieli, potrivit AFP preluat de Agerpres.

Pe cale de consecință, un număr limitat de întârzieri au apărut și pe aeroporturile din Philadelphia și Newark.

Autoritatea de control a aviației civile americane (FAA) a precizat că a înregistrat pe LaGuardia o „creştere uşoară a zilelor de concediu medical”, al căror impact a fost compensat de o „întărire a echipelor”, „o reorientare a traficului” şi „o distanţă mai mare între avioane atunci când este necesar”.

Evenimentele vin în contextul în care majoritatea angajaților federali de pe aeroporturile americane intră în a 34-a zi de neplată. Mulți se confruntă cu dificultăți financiare, astfel că nu mai dispun de mijloacele pentru a-şi asigura transportul la locul de muncă sau pentru a plăti pe cineva să stea cu copiii, motiv pentru care optează pentru zile de concediu medical.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie