Efectele alegerii lui Trump și a Brexitului. Angela Merkel: Uniunea Europeană nu se mai poate baza pe Statele Unite și Marea Britanie. Trebuie să ne luăm destinul în propriile mâini

Publicat: 28 05. 2017, 20:51

Sosirea lui Donald Trump în Europa, în cadrul primului său turneul extern în care a participat la summitul NATO de la Bruxelles și pentru întâlnire G7, lasă deja primele semne. Angela Merkel a anunțat că europenii trebuie să își ia destinul în propriile mâini și să nu se bazeze pe sprijin din partea americanilor sau britanicilor.

"Perioadă în care puteam să depindem complet pe alții este de mult terminată. Am trăit asta în ultimele zile. Noi, europenii, trebuie să ne luăm viitorul în propriile mâini', a afirmat Angela Merkel la un miting electoral din Munchen, conform The Guardian.

Cancelarul german a susținut că Germania și Europa vor face în așa fel încât să rămână în relații bune cu Statele Unite și Marea Britanie, dar că "trebuie să luptăm pentru propriul destin".

În schimb, Merkel militează pentru îmbunătățirea relațiilor cu Franța în contextul alegerii lui Emmanul Macron ca președinte.

Discursul a avut loc după întâlnirea G7 în care nu s-a reușit ajungerea la un acord cu Statele Unite privind susținerea în continuare a acordului privind climă de la Paris din 2015, eșec pe care Merkel l-a pus în cârca lui Trump, afirmând că totul a fost un joc de 6 versus 1.

Donald Trump însă, la sosirea înapoi în Statele Unite, a lăudat vizita făcută în Europa afirmând pe Twitter că această deplasare a fost un succes pentru americani și că "munca dificilă a dus la rezultate mărețe".