Eduard Basurin, purtătorul de cuvânt al separatiștilor pro-ruși, a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate (FSB) pentru că ar fi dezvăluit planurile Rusiei de a folosi arme chimice în Mariupol, informeză Kyiv Independent, care citează serviciile de informații ucrainene.
Eduard Basurin, purtătorul de cuvânt al Miliției Populare a Republicii Populare Donețk, ar fi fost luat de serviciile de securitate ruse și dus într-un loc necunoscut.
Luni, RIA Novosti, agenția de presă de stat a Rusiei, scria că Basurin consideră că uzina Azovstal din Mariupol, folosită ca adăpot de ucraineni, nu ar trebui luată cu asalt, ci ar trebui folosite substanțele chimice.
Ulterior, regimentul Azov și alte autorități ucrainene au acuzat Rusia că a folosit o substanță toxică în orașul-port.
Americanii au transmis apoi că nu pot confirma informația privind folosirea de arme chimice de către ruși la Mariupol. Pe de altă parte, există „date credibile credibile” cu privire la posibilitatea ca Rusia să folosească „agenţi chimici” într-o ofensivă în vederea cuceririi oraşului.
„Ne aflăm în contact direct cu partenerii noştri pentru a stabili ce se întâmplă. E un subiect de îngrijorare reală”, a declarat secretarul de Stat american, Antony Blinken.
Între timp, sâmbătă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că negocierile de pace cu Moscova vor înceta dacă vor fi „eliminați” și ultimii militari ucraineni din Mariupol.