Externe
Echipele ucrainene au finalizat operațiunile de căutare a corpurilor neînsuflețite ale pasagerilor decedați în urma prăbușirii avionului Boeing 777 al companiei aviatice Malaysia Airlines, a anunțat, luni seară, vicepremierul ucrainean Vladimir Groisman, care conduce Comisia de stat pentru anchetarea catastrofei aviatice, relatează Interfax Ukraine.
Potrivit lui Groisman, în timpul operațiunilor au fost găsite 282 de trupuri și 87 de fragmente din 16 corpuri neînsuflețite.
Vagoane frigorifice cu trupurile celor uciși în catastrofa aviatică vor fi trimise luni, ora locală 19:00, spre Harkov.
Groisman a afirmat că sosirea vagoanelor cu trupurile victimelor este deja așteptată, la Harkov, de un grup internațional format din 31 de experți.