Cu mulți dintre soldați morți, răniți sau epuizați, guvernul ucrainean și-a intensificat eforturile pentru a mobiliza mai mulți oameni pentru război. Aproape toată lumea cunoaște pe cineva care a fost ucis pe front.
Spre exemplu, doar jumătate dintre invitații de la nunta lui Serhiy cu Tania s-au prezentat, arată un reportaj BBC. Mulți au încercat să evite echipele de recrutare.
Familia și prietenii lor și-au trimis scuzele, dar au explicat că riscul de a participa ar fi fost prea mare. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost prinși de una dintre echipele de recrutare, care acum cutreieră străzile Ucrainei?
O nouă lege, introdusă în mai, cere fiecărui bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 și 60 de ani să își înregistreze datele într-o bază de date electronică, astfel încât să poată fi chemat la război. Ofițerii de recrutare sunt în căutarea celor care evită să se înscrie, împingând astfel mai mulți bărbați care nu vor să lupte în război să se ascundă.
Tania spune că a înțeles de ce prietenii și familia ei nu vor să lupte.
Tatăl ei a fost ucis în prima linie în octombrie, în timpul bătăliei de uzură pentru Avdiivka, iar tânăra de 24 de ani este acum îngrozită de o posibilă recrutare a soțului său. „Nu vreau să se întâmple asta familiei mele de două ori”, a spus ea.
La peste doi ani de război, aproape toată lumea cunoaște pe cineva care a fost ucis. S-au revărsat știri sumbre din primele rânduri, despre Ucraina care este cu mult depășită numeric.
La telefon, prietenul cuplului explică pentru BBC că rintre morți se numără aproximativ o duzină de prieteni și cunoscuți ai săi. „Există mai mult de un milion de polițiști în Ucraina, de ce ar trebui să lupt când ei nu luptă?”, a spus el.
Maksym, care are o fiică și o soție tânără, care este însărcinată în șapte luni, a spus că îi pare rău să rateze nunta, dar îi e teamă să nu fie „prins” de ofițerii militari pe care i-a comparat cu niște „bandiți”.
Echipele de recrutare au o reputație înfricoșătoare, mai ales la Odesa, pentru că au scos oamenii din autobuze și din gări și i-au transportat direct către centrele de înrolare.
Pentru cei care evită să lupte, transportul public este acum ceva de nefrecventat. La fel sunt restaurantele, supermarketurile și excursiile de weekend în parc pentru a juca fotbal. „Mă simt de parcă sunt într-o închisoare”, a spus Maksym.
Într-o dimineață de marți, o duzină de ofițeri militari au coborât în gara principală din Odesa, conduși de un marinar veteran experimentat, Anatoliy, și omologul său mai tânăr și mai musculos Oleksiy. S-au plimbat prin zonă, oprind bărbații, pentru a verifica dacă erau înregistrați în baza de date.
Dar cei doi au găsit cu greu bărbați eligibili. Majoritatea erau fie prea tineri, fie primiseră un fel de scutire. După câteva ore, Anatoliy a recunoscut că era foarte posibil ca bărbații ucraineni să se ascundă de ei.
„Unii oameni fug de noi. Acest lucru se întâmplă destul de des”, a spus el. „Alții reacționează destul de agresiv. Nu cred că acești oameni au fost crescuți bine.”
La centrul de înrolare de după colț, un bilet optimist lipit de ușă îi anunța pe potențialii recruți că cei care veniseră voluntar ar putea sări peste cozi. Dar nu erau cozi. Un singur bărbat aștepta să fie văzut.
Când cei de la BBC l-au întrebat dacă era acolo voluntar, el a spus că a fost „răpit” în acea dimineață și adus împotriva voinței lui.
„Ofițerii m-au înconjurat ca să nu pot alerga. Sunt devastat”.