Cei trei astronauţi de la bordul capsulei Soyuz s-au întors pe Pământ după aşa-numita Expediţie 32 care a durat 123 de zile în spaţiu. Soyuz a aterizat în siguranţă în Kazakhstan, iar cei doi ruşi, Gennady Padalka şi Sergei Revin, şi colegul lor american Joe Acaba sunt “în siguranţă şi au reînceput acomodarea la gravitate”, potrivit unui mesaj făcut public de NASA.
Pe lângă cele două două ieşiri orbitale, Expediţia 32 a avut misiunea de a pregăti sosirea la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a patru vehicule spaţiale de tip cargo
În locul acestora, a rămas în spaţiu echipa Expediţiei 33, formată din Sunita Williams, Aki Hoshide şi Yuri Malenchenko, scrie BBC.
Aceştia din urmă au ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională pe 17 iulie cu naveta Soyuz, care a decolat tot de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.
Americanca Sunita Williams, japonezul Aki Hoshide şi rusul Yuri Malenchenko vor mai petrece aproximativ două luni în spaţiu, unde vor efectuează mai multe experimente ştiinţifice, lucrări de întreţinere a staţiei, dar şi „plimbări” pe staţia orbitală.
În prezent, după retragerea din circulaţie a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz – care au trei locuri – pentru a-şi trimite astonauţii la bordul Staţiei Spaţiale şi plăteşte Rusiei 50 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.