Echipa de campanie a lui Clinton cere explicații FBI-ului, după ce instituția a redeschis ancheta în cazul adresei private de e-mail folosită de candidata democrată (VIDEO)
Hillary Clinton reacţionează în scandalul e-mailurilor. Echipa de campanie a candidatei democrate cere explicaţii din partea FBI, după ce instituția a redeschis ancheta în cazul adresei private de e-mail folosită de Clinton în perioada în care era Secretar de Stat. Decizia intervine cu doar 11 zile înaintea alegerilor din SUA, dar autorităţile spun că nu ştiu cât va dura investigaţia, informează B1 TV.
Este "extraordinar" că o astfel de situaţie se produce cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidenţial, a declarat John Podesta, şeful echipei de campanie a lui Clinton.
"Notificarea transmisă de James Comey se referă la e-mailuri care au apărut într-un caz separat, dar nu ştim ale cui sunt acele e-mailuri, iar înştiinţarea directorului FBI s-ar putea să nu fie semnificativă", a declarat Podesta.
Echipa de campanie a lui Clinton cere explicații FBI-ului, după ce instituția a redeschis ancheta în cazul adresei private de e-mail folosită de candidata democrată
#DIRECT_ONE_752jju#
În schimb, Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, nu şi-a ascuns satisfacţia după ce Biroul Federal de Investigaţii a anunţat redeschiderea dosarului.
”Corupţia lui Hillary Clinton atinge o amploare fără precedent. Am un mare respect pentru faptul că FBI şi Departamentul Justiţiei sunt acum dispuse să aibă curajul să corecteze greşeala groaznică pe care au comis-o”, a susținut Trump.
Conform directorului FBI, James Comey, cei responsabili cu ancheta au descoperit existența unor e-mailuri care aparent sunt pertinente pentru investigație.
”Am fost de acord ca FBI să ia măsurile corespunzătoare pentru a permite anchetatorilor să examineze aceste e-mailuri, astfel încât să determine dacă ele conțin informații clasificate și să evalueze importanța lor pentru investigație”, a anunțat Comey.
Hillary Clinton a fost interogată de FBI în luna iulie, iar câteva zile mai târziu, Departamentul de Justiție a decis să închidă dosarul. Decizia a fost luată la recomandarea anchetatorilor care au considerat că probele sunt insuficiente pentru a se avansa în acest caz.
Directorul FBI a precizat atunci că fostul Secretar american de Stat a procedat într-un mod ”extrem de neglijent” folosind o adresă privată de e-mail pentru transmiterea unor informaţii clasificate.
La rândul ei, Hillary Clinton a susținut că a trimis aproximativ 30.000 de copii ale mesajelor către Departamentul de Stat și că niciunul dintre aceste documente nu era secret în momentul expedierii.