Echipa care a câștigat alegerile în SUA: Barack Obama și Joe Biden

Publicat: 10 11. 2012, 18:13
Barack Obama, primul președinte de culoare ales în Statele Unite, născut în august 1961 în Hawaii, este cunoscut ca fiind o persoană rezervată, cerebral și competitivă. Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan...

Barack Obama, primul președinte de culoare ales în Statele Unite, născut în august 1961 în Hawaii, este cunoscut ca fiind o persoană rezervată, cerebral și competitivă. Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan şi al unei americance, şi-a făcut cu adevărat apariţia pe scena naţională americană la Convenţia democrată de la Boston, în 2004, unde John Kerry a fost ales pentru a lupta împotriva lui George W. Bush. La începutul anului 2005, democratul ajunge în Senatul de la Washington, iar graţie carismei sale devine favoritul mass-media.

Patru ani mai târziu, după o ascensiune fulminantă în cursul căreia o înfrânge pe Hillary Clinton în alegerile primare democrate pentru ca apoi să triumfe în faţa veteranului republican John McCain în alegerile prezidenţiale, el devine succesorul lui Bush şi se instalează, la vârsta de 47 de ani, la Casa Albă, scrie ZF.

Vicepreşedintele Joe Biden, cel de-al 47-lea vicepreşedinte al Statelor Unite, este expert în politică externă. Biden, în vârstă de 70 de ani, a reprezentat din 1973 până în 2009 statul Delaware în Senat, unde a prezidat multă vreme Comisia pentru Afaceri Externe. El a pledat pentru reducerea numărului de arme strategice cu URSS şi s-a opus războiului din Irak, dar este și un apărător al programelor sociale şi al drepturilor homosexualilor.

Joe Biden a fost candidat la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale în 1987, abandonând cursa după ce a fost acuzat de plagiat. El şi-a încercat şansa în 2007, dar a fost dominat rapid de candidaturile lui Hillary Clinton şi Barack Obama.